Există mai multe tipuri de terapii menite să vină în ajutorul oamenilor indiferent de vârstă, astfel încât să reducă unele simptome, să diminueze sau chiar să facă să dispară diverse probleme de sănătate. Terapiile scurte colaborative fac parte din această gamă largă de terapii ce pot fi accesate atât de copii, cât și de către adulți. Dar ce sunt ele și ce beneficii au pentru copii și nu numai? Să aflăm!
Despre terapii scurte colaborative
Terapia colaborativă a fost dezvoltată de Harlene Anderson și se concentrează asupra dezvoltării relației de colaborare și egalitate dintre persoana aflată în terapie și terapeut pentru a facilita dialogurile ce duc la schimbarea pozitivă. Metoda aceasta este influențată în mod semnificativ de postmodernism și este folosită pentru a oferi ajutor indivizilor, familiilor, grupurilor și chiar și organizațiilor.
Oamenii, cuplurile sau grupurile care își doresc să ajungă la o înțelegere reciprocă, să îmbunătățească modul în care comunică sau să rezolve un conflict ar putea ajunge la concluzia că terapia colaborativă este utilă în explorarea diferitelor perspective.
Terapia colaborativă a fost dezvoltată de Harlene Anderson în timpul lucrului ca terapeut și prin cercetări informale cu cei alături de care făcea terapie. Fiind interesată să înțeleagă de ce terapia funcționa pentru unii și pentru alții nu, Anderson a dorit să afle ce anume a facilitat procesul de transformare din terapie și ce tip de conversații pot purta terapeuții cu pacienții lor pentru a-i ajuta să se simtă optimiști. Anderson a efectuat o parte din cercetarea informală purtând discuții cu diverse persoane, inclusiv colegi, cei aflați în terapie și studenți. Cu ajutorul acestor dialoguri, femeia a dezvoltat abordarea colaborativă postmodernă pe care se bazează terapia colaborativă.
În timpul sesiunii de terapie colaborativă, între terapeut și persoana aflată în procesul terapiei se creează un parteneriat, cei doi vorbindu-și unul celuilalt. Oamenii își spun poveștile, în timp ce terapeutul ascultă activ și încearcă să le înțeleagă perspectiva. Pentru a facilita dialogul, terapeutul ar putea să îi adreseze pacientului o serie de întrebări, să facă anumite comentarii și să se asigure că înțelege în totalitate ceea ce spune pacientul. Prin crearea unei relații de cooperare, cei doi lucrează împreună ca să ajungă la o nouă înțelegere a experienței individuale, lăsând loc schimbării.
O parte crucială în terapia colaborativă este reprezentată de abilitatea terapeutului de a recunoaște faptul că persoana aflată în terapie este expertul în ceea ce privește propria experiență. Terapeutul nu se comportă de parcă ar fi o figură a autorității sau de parcă ar ști și ar înțelege mai bine. Poate să ofere propriile sugestii sau propria perspectivă, dar evită să își impună propriile idei în timpul terapiei.
Terapeutul care practică tipul acesta de terapie poate folosi tehnici specifice ca să îl invite pe pacient să vorbească, să își spună povestea într-un mod propriu și în propriul ritm, iar terapeutul să arate un interes sincer în ceea ce privește experiența despre care aude.
El va asculta cu atenție și va oferi răspunsuri, va fi atent la comunicarea verbală, dar și la cea nonverbală, va întreba persoana aflată în terapie dacă este corect modul în care a interpretat experiența auzită, după care se va face o pauză, folosindu-se liniștea pentru a lăsa loc reflecției.
Deoarece terapia colaborativă este considerată a fi o orientare terapeutică și nu un model, nu există o problemă specifică sau un diagnostic pe care să le trateze. Mai degrabă este o abordare care poate să îi ajute pe oameni să facă schimbări pozitive și să soluționeze mai multe tipuri de probleme. Terapeutul se concentrează asupra oricărei nevoi ce îi este prezentată de către persoana aflată în terapie. Abordarea colaborativă poate fi de ajutor în special celor care se confruntă cu probleme care țin de puterea în relații, ori persoanelor care nu pot avea încredere în ceilalți, în special figurile de autoritate.
Terapia colaborativă poate fi accesată de indivizi sau de grupuri, fie că în această categorie intră cupluri, familii sau alte tipuri de sisteme sociale. Grupurile pot fi mai mici sau mai mari, numărul persoanelor implicate în terapie putând varia.
Terapiile scurte au cunoscut de-a lungul timpului mai multe definiții. În anul 1976, Malan folosea conceptul pentru a face referire la terapia cu un număr de ședințe cuprins între 4 și 50. În anul 1991, Ryle a propus un alt model de terapie scurtă, care cuprindea 16 ședințe. În 1993, Eckert oferea următoarea definiție terapiei scurte: „Orice intervenție psihologică ce își propune să producă o schimbare cât mai repede posibil, indiferent dacă este stabilit dinainte un termen-limită sau nu”.
Psihoterapia Scurtă Colaborativă Orientată pe Resurse și Soluții: BENEFICII
Terapia Scurtă Orientată pe Soluții este o formă de psihoterapie sau consiliere. Se concentrează asupra soluțiilor pentru probleme, pe descoperirea resurselor și pe puterea persoanei aflate în terapie decât pe problemă, așa cum fac mai multe terapii tradiționale care implică vorbitul.
Astfel, în loc să analizeze cum a apărut problema și în loc să îi ofere o interpretare, în loc să afle de ce este acolo și ce înseamnă pentru persoana aceea, terapia se concentrează asupra prezentului și a modului în care se poate găsi o soluție.
Terapia Orientată pe Soluții a fost creată la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980 în Brief Family Therapy Center, Milwaukee, SUA, de către De Shazer și Berg. Motivul care a dus la apariția acestei terapii a fost faptul că De Shazer și Berg au observat că ai lor clienți discutau mai degrabă despre propriile probleme, părând să nu vadă că au resurse interioare pentru depășirea acelor probleme și pentru a se putea concentra asupra viitorului.
De asemenea, ei au observat că problemele clienților erau inconsecvente, în sensul că uneori erau prezente și alteori nu erau, iar persoanele respective aveau momente în care puteau funcționa chiar și când problemele acelea nu erau prezente. Prin urmare, era important să se gândească la ele și să exploreze acele excepții, când problema nu afecta individul.
Terapia Orientată pe Soluții este folosită în prezent pentru cele mai multe dintre chestiunile ce țin de sănătatea mentală și emoțională pe care alte tipuri de consiliere le tratau în trecut:
- Depresie
- Anxietate
- Stima de sine
- Stres personal sau stres legat de serviciu
- Abuz de substanțe/adicții
- Probleme în relații
Terapia aceasta este abordată atunci când clientul încearcă să atingă un anumit obiectiv sau să treacă peste o anumită problemă.
Deși nu este indicată pentru a trata probleme majore, precum psihoza sau schizofrenia, Terapia Orientată pe Soluții poate fi folosită în tandem cu tratamentul psihiatric potrivit sau cu alte tipuri de terapie pentru atenuarea stresului și pentru a-i oferi pacientului posibilitatea de a deveni conștient de propriile puteri și resurse interioare.
Cercetările au scos la iveală faptul că după un an de monitorizare, Terapia Orientată pe Soluții a fost eficientă în reducerea depresiei, anxietății și a tulburărilor de dispoziție în cazul adulților.
Un studiu despre abuzul de substanțe în rândul adulților a arătat că terapia aceasta este la fel de eficientă ca alte tipuri de terapie care implică vorbitul (terapii orientate pe probleme) în tratarea adicțiilor și în scăderea severității acestora și a simptomelor traumelor.
Literatura de specialitate a evidențiat că Terapia Orientată pe Soluții a fost mai eficientă în cazul copiilor cu probleme de comportament atunci când a fost folosită ca intervenție timpurie înainte ca problemele respective să devină mai accentuate.
În cadrul unei sesiuni, terapeutul și pacientul vor lucra împreună pentru a stabili obiective și pentru a găsi împreună soluții pentru probleme. Terapeutul va pune întrebări ca să înțeleagă care sunt punctele forte ale pacientului și care îi sunt resursele interioare pe care acesta poate că nu le-a observat până în acel moment.
Terapeutul ar putea folosi și un limbaj laudativ cu scopul de a-l ajuta pe pacient să devină conștient de propriile puncte forte, pentru a muta atenția clientului spre soluții, spre o perspectivă pozitivă, în loc să rămână ancorat în problemă, fără a fi conștient de puterile și abilitățile pe care le deține.
Sesiunile au o durată cuprinsă între 50 și 90 de minute, dar pot fi și mai scurte, de doar 15 sau 20 de minute, de regulă o dată pe săptămână, pentru 6, până la 12 săptămâni, ori pot fi sesiuni singulare. În timpul acestor sesiuni se face apel la mai multe tehnici pentru a-l determina pe pacient să se concentreze asupra viitorului și asupra soluțiilor.
Terapii scurte colaborative: beneficii pentru copii
Terapia colaborativă nu a fost creată pentru a fi o rezolvare a unor probleme specifice. Este o metodă a transformării, care poate fi aplicată pentru orice problemă a pacientului, acesta putând fi chiar și un copil.
În loc să se găsească soluții pentru probleme specifice, ajută clientul să devină conștient de modul în care gândește în legătură cu problemele sale, ceea ce îl poate ajuta să preia controlul asupra propriilor emoții și comportamente.
Terapia colaborativă ar putea să fie utilă în special celor care nu au înregistrat succese în terapie în trecut ca urmare a lipsei încrederii față de terapeutul lor. Ideile pacientului sunt întotdeauna respectate în acest tip de abordare terapeutică, iar pacientul nu este niciodată judecat sau învinuit pentru ceea ce simte sau pentru modul în care se poartă.
Terapia aceasta este centrată pe client și pune accentul pe colaborare, sinceritate, respect și responsabilizare atât pentru terapeut, cât și pentru client. Lucrând împreună ca parteneri în relația terapeutică, clienții au posibilitatea de a se implica într-o conversație relevantă despre ceea ce vor să schimbe.
Terapia colaborativă poate fi aplicată în rândul copiilor în probleme legate de depresie, anxietate, stimă de sine, stres, dificultăți în diferite relații. În cadrul terapiei poate participa copilul sau poate fi însoțit și de părinți, de exemplu, atunci când relația lor necesită un astfel de ajutor. Printre beneficiile acestei terapii se numără:
- O mai bună înțelegere a problemelor pentru că experiențele pacientului sunt respectate și înțelese
- Crește implicarea clientului în procesul terapeutic
- Crește gradul de responsabilizare a pacientului
- Crește gradul de implicare a pacientului în tratament
Terapiile scurte colaborative au mai multe beneficii atât pentru copii, cât și pentru adulți. Pot aborda o serie de probleme, chiar dacă nu au fost concepute strict pentru unele sau altele. Se poate interveni și în cazul problemelor de comportament ale copiilor cu ajutorul unei astfel de abordări terapeutice, așa cum am aflat din rândurile de mai sus.