Asociația ABC

contact@abcedu.ro

Despre neurofeedback la copii: terapia revoluționară a ADHD-ului și autismului

Să fii părinte înseamnă, printre multe altele, să iei decizii pentru binele copilului tău. În fiecare zi mamele și tații iau decizii mici și mari, de la ce să includă în mediul puiului de om, până la alegerea pediatrului sau a terapiei de care cel mic are nevoie când se confruntă cu tulburări precum autism sau ADHD. Una dintre terapiile care par să aibă rezultate promițătoare în astfel de cazuri este neurofeedback, despre care vom discuta acum.

Ce este terapia Neurofeedback?

Neurofeedback este o terapie folosită pentru probleme legate de performanțele academice, lipsa atenției, anxietate, depresie, abilitățile de comunicare, comportament și dezvoltare emoțională. În situațiile acestea, o abordare holistică ar putea aduce beneficii. De asemenea, terapia Neurofeedback este aplicată pentru a oferi ajutor copiilor cu dizabilități neurocognitive ca autismul.

Terapia implică evaluarea tiparelor electrice din creierul copilului și a modului în care creierul micuțului procesează informațiile vizuale și auditive. În felul acesta se obțin mai multe informații referitoare la comportamentele copilului și îi ajută pe specialiști să decidă care este ajutorul necesar în funcție de dificultățile întâmpinate.

Pentru părinții care iau în calcul terapia Neurofeedback pentru copilul lor (sau pentru un alt membru al familiei, ori chiar pentru ei înșiși) pot fi utile și următoarele informații:

  • Medicația nu trebuie întreruptă dacă se începe terapia Neurofeedback, aceasta fiind un tratament complementar, nu unul care să înlocuiască medicamentele.
  • Este nevoie de timp pentru ca rezultatele să apară.
  • Este nevoie de un specialist pentru terapia aceasta, care are studii în domeniu și știe ce este de făcut pentru fiecare caz în parte.
  • Nu este pentru oricine, de aceea părinții vor discuta înainte cu alți specialiști care, având în vedere afecțiunea copilului și nevoile sale, vor fi în măsură să recomande terapia Neurofeedback.

Cum acționează?

Terapia aceasta a fost dezvoltată cu scopul de a-i ajuta pe oameni să învețe cum să controleze anumite aspecte ale activității cerebrale în mod conștient. Dar momentan mai sunt necesare studii despre Neurofeedback.

Procesul terapeutic se bazează pe ideea că oamenii pot în mod conștient să schimbe modul în care le funcționează creierul cu ajutorul unor programe menite să îi ajute să vizualizeze și să învețe să schimbe tiparele activității electrice din creier.

În mod normal, oamenii nu pot avea o influență directă asupra tiparelor undelor cerebrale. Însă ideea principală din spatele terapiei Neurofeedback este că li se oferă oamenilor abilitatea de a învăța cum să le influențeze gradual și cum să le schimbe, chiar dacă în subconștient. Se crede că mecanismul pus în funcțiune în cazul acesta este un fenomen cunoscut ca și condiționare operantă – un proces de învățare în timpul căruia puterea comportamentului este modificată prin recompensă sau pedeapsă.

După identificarea unor potențiale anormalități ale funcțiilor cerebrale, un specialist în neurofeedback creează programe speciale, adaptate la nevoile celui căruia îi este necesară o astfel de terapie. 

 

O ședință durează între 40 și 60 de minute, timp în care pe scalpul pacientului se pun electrozi. După aceea, pacientul primește un feedback senzorial pozitiv sau negativ când undele cerebrale din creierul său se apropie sau se îndepărtează de tiparul activității dorit. Acest feedback poate fi vizual, auditiv sau fizic.

Ideea este că practica și feedbackul, aceste tipare „sănătoase” ale undelor cerebrale pot fi treptat adoptate de creier, de aici desprinzându-se și teoria conform căreia terapia Neurofeedback ar putea fi o modalitate prin care, în timp, creierul poate fi „instruit”.

Ce beneficii are în general?

Deși au fost efectuate mai multe studii pentru observarea modului în care acționează și ajută terapia neurofeedback, este totuși o tehnologie nouă și încă nu există suficiente date despre mecanismele aflate la baza terapiei, iar studiile sunt destul de dificil de realizat.

 

Având în vedere situația, haideți să trecem totuși în revistă beneficiile potențiale ale terapiei Neurofeedback, evidențiate de cercetările preliminare derulate până în acest moment:

  • Îmbunătățirea funcției cognitive
  • Un ajutor în cazul atenției și memoriei de lucru
  • Îmbunătățirea capacității de învățare și memorare
  • Formarea competențelor
  • Ameliorarea anxietății
  • Ajutor în cazul depresiei
  • Ar putea îmbunătăți calitatea somnului
  • Un ajutor pentru cei diagnosticați cu ADHD
  • Poate ajuta în cazul tulburărilor de învățare
  • O potențială terapie pentru copiii cu tulburări de spectru autist
  • Poate fi un ajutor în recuperarea după o lovitură la cap
  • Sprijin pentru cei care se luptă cu adicțiile
  • Posibil ajutor în depășirea stresului posttraumatic
  • I-ar putea ajuta pe cei care au dureri de cap și migrene
  • Un posibil ajutor pentru durerile cronice
  • Ar putea fi un sprijin în caz de fibromialgie
  • Se poate folosi pentru tulburări de alimentație și scăderea în greutate
  • Poate fi o terapie utilă pentru persoanele diagnosticate cu boala Parkinson
  • Un potențial tratament alternativ în caz de epilepsie
  • Ajutor pentru cei cu paralizie cerebrală
  • Poate ameliora schizofrenia
  • Un posibil tratament pentru tulburarea obsesiv-compulsivă
  • O terapie ce poate fi încercată în cazul celor diagnosticați cu sindromul Tourette
  • Se poate folosi și pentru tinitus

Terapia Neurofeedback: efecte adverse

În circumstanțe clinice, efecte secundare moderate au fost raportate ca urmare a terapiei Neurofeedback oferite de un expert medical certificat. De exemplu, unii oameni au susținut că s-au simțit obosiți, dezorientați, anxioși, agitați și iritabili. Alții au experimentat efecte secundare mai puternice, precum durerile de cap sau dificultatea de a adormi.

Vestea bună este că cercetătorii au evidențiat faptul că aceste efecte secundare raportate sunt aproape în fiecare caz temporare, explicând că probabil se datorează sesiunilor de terapie prea lungi și mai puțin terapiei în sine!

Dar pot să apară și efecte secundare mai severe dacă terapia nu este practicată sub supravegherea unei persoane cu solide cunoștințe și pregătire în domeniu. Deoarece activitatea cerebrală este unică pentru fiecare individ în parte, când se practică Neurofeedback este necesar ca programul să fie creat și supervizat de un specialist în domeniu pentru a fi sigur și eficient.

Terapia Neurofeedback la copiii cu autism

Neurofeedbackul este asociat cu îmbunătățirea interacțiunilor sociale și a comunicării în rândul persoanelor diagnosticate cu autism. Îmbunătățiri pe termen lung au fost înregistrate în timpul unui studiu ce a avut o durată de 12 luni. La studiu au participat 14 copii cu vârste cuprinse între opt și zece ani, iar rezultatele au indicat un progres semnificativ al funcțiilor executive. Performanța socială și atenția selectivă auditivă s-au îmbunătățit la rândul lor și au rămas astfel pe parcursul anului.

Terapia Neurofeedback la copiii cu ADHD

Potrivit cercetărilor, unele persoane diagnosticate cu ADHD au o stimulare scăzută a laturii prefrontale a creierului și o deficiență a undelor beta. Terapia Neurofeedback ajută la scăderea undelor theta și la creșterea undelor beta, rezultând o mai mică impulsivitate și un comportament hiperactiv diminuat.

În urma unui studiu s-a ajuns la concluzia că terapia a ajutat la diminuarea simptomelor asociate cu ADHD!

Terapia aceasta îi poate ajuta pe copiii cu ADHD să se concentreze și să controleze unde își îndreaptă atenția. Cu ajutorul senzorilor, activitatea undelor cerebrale poate fi monitorizată. Cu aceste informații, medicul poate oferi sarcini utile pentru ca cel mic să dezvolte abilități ce îi vor veni în ajutor și în afara programului de terapie pentru a fi mai atent.

Terapia Neurofeedback la copiii cu depresie și tulburări emoționale

Tulburările emoționale sunt întâlnite și în cazul copiilor. Anxietatea este comună în rândul celor mici, motiv pentru care părinții își doresc să le vină în ajutor, iar terapia Neurofeedback ar putea fi un astfel de ajutor.

Consolidarea undelor beta are ca efect o capacitate mai mare de concentrare, iar consolidarea undelor theta este folosită pentru creșterea nivelului de relaxare. Prin monitorizarea activității cerebrale pot apărea tipare sănătoase pentru tratarea anxietății.

În urma studiilor s-a ajuns la concluzia că terapia Neurofeedback este eficientă în cazul diminuării anxietății. Rezultatele au indicat o ameliorare a anxietății de separare în cazul copiilor.

 

Chiar dacă anxietatea este adesea întâlnită la copii și la adulți, aceasta nu trebuie să fie o provocare cotidiană. Tocmai de aceea se pot lua măsuri, copiii pot începe un anumit program de terapie pentru a le fi mai ușor în lupta cu anxietatea.

Depresia poate fi, de asemenea, întâlnită la copii, iar semnele ei nu pot fi ignorate, acestea reducând calitatea vieții, în special în rândul micuților. De regulă, copiii sunt plini de viață și de energie, dar depresia poate duce la iritabilitate, sfidare, lipsa bucuriei, tristețe și lipsa energiei. Semnele nu trebuie ignorate și este bine să se ia măsuri încă de când apar. 

 

Neurofeedback este un instrument care îi poate ajuta pe cei aflați în luptă cu depresia să dezvolte un model sănătos al undelor cerebrale, având ca rezultat o accentuare a stării de bine. Terapia despre care discutăm în acest articol nu înlocuiește alt tratament sau alt tip de terapie, ci poate veni în completarea lor.

Așadar, Neurofeedback este o terapie ce poate fi încercată pentru copiii cu ADHD, autism, anxietate, depresie și alte tulburări. Deși mai sunt necesare studii pentru a se putea înțelege mai bine cum funcționează și care îi sunt efectele, cele derulate până în prezent par să indice rezultate îmbucurătoare și promițătoare. Implică și anumite efecte adverse, de aceea se va recurge la Neurofeedback atunci când este necesar și indicat de un specialist.