fbpx

Asociația ABC

Terapia ocupațională: beneficii pentru copiii cu dizabilități

Terapia ocupațională este o ramură a îngrijirii medicale, concentrată asupra lucrurilor pe care dorești și ai nevoie să le faci în viața de zi cu zi. Este benefică pentru copiii cu dizabilități, motiv pentru care necesită toată atenția noastră pentru următoarele câteva minute. Așadar, să aflăm despre terapia aceasta și despre cum îi ajută pe copii (și nu numai).

Rolul terapiei ocupaționale

Terapia ocupațională folosește activitățile (ocupațiile) zilnice pentru susținerea sănătății, stării de bine și abilității de a lua parte la activități importante din viața fiecărui individ. Aici sunt incluse activitățile semnificative pe care cineva dorește să le îndeplinească, inclusiv grija de sine și de familie, lucrul, voluntariatul, mersul la școală și multe altele.

Terapia ocupațională este de ajutor în cazul participării la activități (ocupații) cotidiene și este recomandată pentru:

  • Reducerea intensității durerii
  • Îmbunătățirea mobilității
  • Prevenirea dizabilităților
  • Evitarea intervențiilor chirurgicale
  • Recuperarea după intervenții chirurgicale
  • Prevenirea unor viitoare accidentări
  • Recuperarea în urma unor accidentări
  • Gestionarea bolilor cronice

Acest tip de terapie se adresează adulților și copiilor de orice vârstă care au diverse probleme. În general, este recomandată și de ajutor celor cu probleme mentale sau fizice, ori celor care au dificultăți de învățare. 

Beneficiază de ajutor persoane ca:

Bebelușii și copiii

Terapeuții îi pot ajuta pe bebeluși și copii să crească, să învețe, să se distreze, să socializeze și să se joace, astfel încât să se dezvolte, să prospere și să își atingă potențialul maxim. În timpul terapiei, atenția poate fi îndreptată către grija față de propria persoană, cum ar fi pregătirea pentru a ieși din casă, mâncatul sau mersul la toaletă. Poate fi despre a fi productiv – mersul la grădiniță, la școală, de exemplu. Sau poate fi pur și simplu despre îmbunătățirea abilității de a se juca alături de prieteni, de a intra în competiții sportive sau de a avea un hobby (sau mai multe).

Persoane cu dizabilități fizice și afecțiuni pe termen lung

Persoanele încadrate în această categorie au nevoie de terapie ocupațională pentru a profita la maximum de posibilitățile avute. Important este să se identifice nivelul optim, indiferent de barieră. Asta înseamnă adesea observarea modului în care o activitate sau mediul fizic ori social în care se desfășoară activitatea s-ar putea modifica sau adapta pentru a face lucrurile mai ușoare. La fel de importantă este discuția cu terapeutul despre ce simte persoana respectivă în legătură cu propria abilitate de a face față problemelor.

Persoane cu tulburări de învățare

Terapia ocupațională este de folos oamenilor care se confruntă cu orice tip de tulburări de învățare. Astfel, ei se pot bucura de viață, de lucru, de activitățile din timpul liber într-un mod cât mai independent. Activitățile variază, de la lucrurile făcute în casă, cum ar fi gătitul, curățenia, spălatul rufelor la folosirea transportului în comun, așa încât să beneficieze la maximum de facilitățile comunității în care trăiesc.

Persoanele cu probleme mentale

Terapia ocupațională vine și în ajutorul persoanelor diagnosticate cu diverse afecțiuni mentale, cu scopul de a le aduce în punctul în care se pot bucura de activitățile cotidiene ce le oferă un scop și ajută la creșterea șanselor de recuperare.

Scopul terapiei pentru oamenii cu probleme mentale poate fi acela de a-i ajuta să aibă grijă de ei înșiși cât mai bine posibil, cum ar fi să își găsească o rută pentru plimbările regulate de dimineață sau să învețe cum să gătească sănătos. Sau îi învață cum să își gestioneze mai bine situația financiară, având în vedere un buget. Sau scopul ar putea fi acela de a reconstrui încrederea pentru a ieși din nou din casă, de a vorbi cu vecinii. Terapeuții care lucrează cu acești oameni pot să îi ajute să dezvolte anumite abilități profesionale în vederea unei cariere sau ca să se poată angaja.

Persoanele în vârstă

Terapia în discuție poate fi un ajutor de nădejde pentru oamenii în vârstă, ajutându-i să facă activități importante pentru ei, pentru starea de bine și pentru sănătatea acestora. Se pot concepe soluții pentru ca bătrânii să poată rămâne activi și în siguranță, cum ar fi plimbările cu ajutor. Terapeuții pot căuta modalități prin care persoanele în vârstă să aibă mai mult contact social și pot lucra cu oamenii pentru a avea mai multă încredere când întâlnesc pe cineva nou.

Oamenii aflați la finalul vieții

Terapia ocupațională poate fi o alegere bună pentru oamenii aflați la finalul vieții, ajutându-i să aibă o viață bună până la sfârșit, făcând ceea ce este important pentru ei. Terapeuții îi pot învăța strategii și tehnici care să îi ajute să își conserve energia pentru activitățile pe care vor să le facă. Pot, de asemenea, să folosească echipamente sau să facă schimbări în casă, așa încât oamenii aflați în categoria aceasta să își poată trăi acasă ultimele zile.

Kinetoterapia pediatrică are rolul de a-i ajuta pe copii să se miște și să își folosească propriul corp într-un mod mai sănătos!

Elemente de terapie ocupațională

Elementele incluse în programele de terapie ocupațională sunt:

  • O evaluare în urma căreia terapeutul află informații despre istoricul pacientului, experiențele trăite și interesele acestuia. Este un profil ocupațional, care arată ce valori și activități sunt importante pentru pacient în timpul conversației purtate când se face evaluarea.
  • Un plan de intervenție, unic pentru fiecare pacient, pentru îmbunătățirea abilității de a îndeplini activitățile zilnice și pentru atingerea obiectivelor
  • O evaluare a rezultatelor, pentru ca terapeutul să observe dacă obiectivele au fost atinse.

Cum ajută terapia ocupațională copiii cu dizabilități

Există mai multe motive pentru care un copil poate avea nevoie de terapie ocupațională, chiar dacă a avut o naștere normală și nu pare să aibă probleme de dezvoltare. Adesea, poate fi vorba despre o mică arie care, dintr-un motiv sau altul, pare să nu fie la fel de dezvoltată ca în cazul celorlalți copii de aceeași vârstă. Așa că, dacă observi sau simți că ceva nu este bine, poți discuta cu pediatrul despre asta. El te va îndruma, la nevoie, spre un specialist, sau va aduce în discuție terapia ocupațională.

Terapia ocupațională pediatrică este benefică pentru copiii cu tulburare de spectru autist, sindromul Down, paralizie cerebrală și întârzieri în dezvoltare, de diferite grade, în orice arie a dezvoltării. Terapia poate veni și în ajutorul copiilor care se recuperează după leziuni cerebrale sau accident vascular cerebral.

Terapeuții care se ocupă de programele de terapie comportamentală pentru copii pot începe lucrul cu micuții de la naștere și îl vor continua până când vor ajunge adulți. Abilitățile cu care lucrează includ propria hrănire, îmbrăcatul fără ajutor, folosirea băii fără ajutor și mersul fără niciun fel de intervenție din partea celorlalți.

Terapia ocupațională pediatrică este un tip de tratament care se concentrează asupra modului în care copiii îndeplinesc sarcinile fiecărei zile. Astfel, terapeutul va lucra cu cel mic pentru a-i oferi sprijin în dezvoltarea unor abilități importante și îmbunătățirea funcțiilor. Poate fi nevoie de exerciții și chiar de echipament pentru realizarea activităților acasă, cum ar fi spălatul pe dinți sau spălatul vaselor.

Terapeutul va întreba cum se descurcă cel mic la școală și ce îi place să facă atunci când nu se află acolo. Informațiile sunt de mare ajutor pentru specialist fiindcă astfel pot fi stabilite obiectivele pentru copil.

 

Terapia ocupațională pentru copii este esențială pentru aceia cu întârzieri în dezvoltarea motorie, tulburări de procesare senzorială sau probleme de coordonare. Pentru a afla dacă al tău copil are nevoie de un astfel de ajutor, tot ce trebuie să faci este să îl urmărești pe parcursul zilei ca să vezi cum interacționează cu lumea înconjurătoare.

Terapia ocupațională pediatrică reprezintă o parte importantă a dezvoltării copilului. Se axează pe activitățile necesare îndeplinirii sarcinilor și activităților zilnice. Terapeutul va oferi tratament pentru abilitățile senzoriale și motorii, pentru dezvoltarea personală, joacă, abilități sociale, pregătirea pentru școală, abilități motorii fine și dezvoltare cognitivă.

 

Un ajutor de acest fel este necesar când copilul nu se poate îmbrăca singur, spre exemplu. Este destinat copiilor cu dizabilități, întârzieri de dezvoltare și alte afecțiuni, ajutându-i să ia parte la activitățile pe care le fac zi de zi.

Terapia ocupațională pentru copii are rolul de a le oferi sprijin pentru dezvoltarea abilităților necesare unei vieți normale. Prin aceste activități, copiii pot învăța lucruri precum grija față de propria persoană. De asemenea, ei vor învăța cum să își pregătească o gustare, cum să se poarte în mod adecvat la școală sau în diverse situații sociale și multe altele.

 

În plus, terapia ocupațională pediatrică se poate dovedi esențială în cazul micuților care întâmpină dificultăți la îndeplinirea unor sarcini zilnice, cum ar fi îmbrăcatul, mâncatul sau folosirea toaletei fără ajutor.

Așadar, terapia ocupațională poate fi accesată de oricine, indiferent de vârstă, începând cu primele zile sau luni de viață și până la finalul vieții. Se adresează persoanelor care au fost diagnosticate cu diverse probleme de sănătate și au nevoie de ajutor pentru a putea avea o viață cât mai bună și mai normală. Oferă sprijin pentru îndeplinirea unor activități cotidiene, pentru planificarea și valorificarea activităților zilei și nu numai. Copiii cu dizabilități pot primi ajutorul necesar în funcție de problemele avute și de alți factori.