fbpx

Asociația ABC

Tot ce trebuie să știi despre epilepsia la copii

Despre epilepsia la copii

Știm cât de îngrijorător e să observi o problemă la copilașul tău, cu atât mai mult atunci când micuțul are manifestări neobișnuite precum convulsiile. Epilepsia este o afecțiune a creierului care se manifestă prin convulsii neprovocate. Acestea sunt rezultatul unor descărcări electrice anormale în creier ce întrerup funcționarea normală a neuronilor.

Mulți copii cu epilepsie beneficiază de tratamente eficiente care le permit să aibă o copilărie activă și fericită. Dacă suspectezi că micuțul tău ar putea avea epilepsie, este esențial să consulți un specialist pentru un diagnostic corect și recomandări de tratament adecvate!

Simptomele epilepsiei la bebeluși

Crizele de epilepsie la bebeluși sunt adesea rezultatul unei probleme medicale, cum ar fi lipsa de oxigen, sângerare sau circulație deficitară în creier. Observarea simptomelor de epilepsie la bebeluși poate fi o provocare, acestea fiind adesea subtile și ușor de trecut cu vederea.

 

Convulsiile se pot manifesta prin mișcări ale ochilor, smucituri ale buzelor, mișcări anormale ale brațelor.

Crizele epileptice reprezintă cea mai frecventă urgență neurologică în primele 4 săptămâni de viață. Unele crize durează doar câteva minute și apar o singură dată, fără a lăsa urme pe termen lung. Cu toate acestea, atunci când un bebeluș are crize frecvente, este vital să primească tratament pentru a preveni leziunile cerebrale din cauza întreruperilor frecvente ale oxigenului în creier și a activității cerebrale excesive.

Simptomele epilepsiei la copii

Epilepsia la copii se manifestă printr-o serie de simptome care variază în funcție de tipul de convulsie și de vârsta copilului. Este esențial să recunoști semnele pentru a putea interveni corespunzător și a asigura siguranța și sănătatea micuțului tău. 

Epilepsia se manifestă, în general, prin convulsii. Semnele generale sau avertismente ale unei convulsii includ:

  • Privire fixă sau absentă
  • Corp înțepenit
  • Mișcări bruște ale brațelor și/sau picioarelor
  • Pierderea cunoștinței
  • Probleme respiratorii sau oprirea respirației, buze albastre
  • Pierderea controlului asupra vezicii urinare sau intestinelor
  • Căderea bruscă fără un motiv aparent
  • Lipsa răspunsului la stimuli

Comportamentul copilului cu epilepsie

Epilepsia poate influența comportamentul în diverse moduri, iar unele dintre aceste manifestări pot fi subtile. Copiii cu epilepsie pot avea momente în care par absenți, privind în gol fără să răspundă la stimuli. Aceste momente sunt scurte, dar frecvente, și pot fi însoțite de amorțeală sau dificultăți de vorbire. Este posibil să observi și alte schimbări, salivare excesivă, pierdere a cunoștinței sau stare de amețeală. În urma unei convulsii, copilul poate fi somnoros sau confuz. Epilepsia se manifestă, în general, prin convulsii.

Semnele sau avertismentele unei convulsii includ:

  • Privire fixă sau absentă
  • Corp înțepenit
  • Mișcări bruște ale brațelor și/sau picioarelor
  • Pierderea cunoștinței
  • Probleme respiratorii sau oprirea respirației, buze albastre
  • Pierderea controlului asupra vezicii urinare sau intestinelor
  • Căderea bruscă fără un motiv aparent
  • Lipsa răspunsului la stimuli

În ciuda acestor simptome, copilul tău rămâne aceeași persoană minunată pe care o cunoști. Cu sprijinul și înțelegerea ta, el poate naviga prin aceste provocări și poate duce o viață plină și fericită.

Cauzele epilepsiei la copii

Epilepsia la copii are cauze diverse ce pot fi uneori greu de determinat, printre care:

  • dezechilibrele neurotransmițătorilor din creier
  • tumorile cerebrale
  • accidentul vascular cerebral
  • leziunile cerebrale cauzate de boli sau accidente

Există factori de risc și condiții care favorizează apariției epilepsiei:

  • Istoric familial de epilepsie: Dacă în familia ta există cazuri de epilepsie, riscul ca micuțul tău să dezvolte această afecțiune este crescut
  • Afecțiuni neurologice: Copiii cu tulburări precum paralizia cerebrală au un risc mai mare de a dezvolta epilepsie
  • Convulsii febrile complexe: Acestea sunt convulsii care durează mai mult de 15 minute sau apar de mai multe ori în 24 de ore.

Crizele de epilepsie la bebeluși și copii

  • Crize subtile – cele mai frecvente la nou-născuți, manifestate prin clipire rapidă sau privirea fixă, mișcări necontrolate ale ochilor, limbă proeminentă, mișcări ciclice ale picioarelor, pauze lungi între respirații
  • Crize tonice – se manifestă prin rigiditate musculară, corpul copilului fiind încordat, cu brațele și picioarele în poziții neobișnuite și capul înclinat
  • Crize clonice – iimplică mișcări repetitive și necontrolate, contracții sau spasme ale feței, limbii, brațelor, picioarelor sau mâinilor
  • Crize tonico-clonice – combină crizele tonice și clonice, astfel observându-se mai întâi rigiditatea, apoi spasme sau contracții.

Ce să faci în timpul unei crize epileptice

Protejează-l de obiectele dure

Este crucial să îndepărtezi copilul de orice obiect dur pentru a reduce riscul de rănire.

Pune-l pe o parte

Odată ce zona este în siguranță, rotește-l pe o parte pentru a reduce riscul de înec.

Nu pune obiecte în gura copilului

Nu încerca să oprești mișcările gurii, cum ar fi mușcarea limbii, deoarece acest lucru poate răni copilul.

Atunci când copilul tău este diagnosticat cu epilepsie, alegerea tratamentului potrivit poate fi o dificilă.

Înțelegerea opțiunilor de tratament și a modului în care influențează starea copilului tău te ajută în a lua cea mai bună decizie!

Tratamentul epilepsiei la copii

Există multe tipuri de medicamente utilizate pentru a trata crizele și epilepsia. Medicamentele antiepileptice (ASMs) au scopul lor este de a reduce sau opri crizele, preferabil cu puține sau fără efecte secundare, dar nu sunt un remediu definitiv. Decizia de a trata un copil cu medicamente după ce a fost diagnosticat cu epilepsie se bazează pe evaluarea riscului de a avea alte crize în comparație cu riscurile și beneficiile potențiale ale ASMs.

 

Medicamentele sunt eficiente pentru aproximativ 2 din 3 persoane cu epilepsie. Tratamentul nu este recomandat fără analize medicale și discuții cu echipa medicală bazate pe dovezi clinice solide. Medicamentele sunt selectate în funcție de tipul de criză, vârsta copilului, efectele secundare, cost și ușurința de utilizare. Medicamentele administrate acasă sunt de obicei luate pe cale orală sub formă de capsule, tablete, granule sau sirop. Unele medicamente pot fi administrate rectal, nazal sau intravenos.

Dacă medicamentele nu funcționează suficient de bine pentru a controla crizele copilului tău sau dacă apar efectele secundare puternice, medicul poate recomanda alte tipuri de tratament, de exemplu:

Dieta ketogenică

Dietă foarte bogată în grăsimi și foarte săracă în carbohidrați, cu suficiente proteine pentru a promova creșterea.

Stimularea nervului vag

Când simte că vine o criză, copilul poate activa impulsurile electromagnetice trimise câtre creier ținând un magnet peste bateria plasată chirurgical în piept.

Intervenția chirurgicală

Poate elimina partea creierului unde au loc crizele sau poate opri răspândirea curentilor electrici anormali prin creier.

Se recomandă să încurajăm copiii cu epilepsie să participe și să se bucure de o viață școlară și socială completă!

Terapii alternative pentru epilepsie

Exercițiile fizice pot duce la îmbunătățirea sănătății fizice și emoționale, având inclusiv efecte pozitive asupra controlului crizelor. Majoritatea activităților sportive sunt potrivite dacă se evită suprasolicitarea, deshidratarea și hipoglicemia.

Există totuși
activități care

NECESITĂ
SUPRAVEGHERE
MAI ATENTĂ:

Înotul

Supravegherea de către un adult competent este necesară pentru toți copiii în jurul apei, fie că este vorba de o piscină, plajă sau cadă.

Ciclismul

Toți copiii ar trebui să poarte o cască de bicicletă și să evite drumurile aglomerate.

Cățărarea

Copacii și stâncile prezintă riscuri în cazurile în care crizele nu sunt bine controlate.

Terapie acvatică pentru epilepsie

Hidroterapia, cunoscută și sub numele de terapie acvatică, reprezintă utilizarea apei ca mijloc terapeutic pentru ameliorarea și tratamentul diverselor afecțiuni, inclusiv epilepsia. Această formă de terapie combină beneficiile mișcării cu proprietățile unice ale apei pentru a oferi un mediu sigur și eficient de reabilitare și relaxare. Beneficiile terapiei acvatice pentru copilașii cu epilepsie includ:

Relaxare musculară

Apa caldă din piscinele terapeutice ajută la relaxarea mușchilor și la reducerea tensiunii, ceea ce poate fi benefic pentru persoanele cu epilepsie care experimentează rigiditate musculară sau spasme.

Îmbunătățirea circulației

Mișcarea în apă stimulează circulația sângelui, ajutând la transportul oxigenului și nutrienților către țesuturi și la eliminarea toxinelor.

Stimulare senzorială

Contactul cu apa poate oferi o stimulare senzorială blândă, cu efect calmant pentru persoanele cu epilepsie.

Îmbunătățirea echilibrului și coordonării

Rezistența apei oferă o formă de antrenament care poate ajuta la îmbunătățirea echilibrului și coordonării.

Reducerea stresului și anxietății

Proprietățile calmante ale apei pot ajuta la reducerea stresului și anxietății, factori care pot fi declanșatori pentru unele persoane cu epilepsie